Astăzi 18 mai, tatăl meu, Marcel Crihană ar fi împlinit 72 ani. În speranţa că mai sînt prieteni care îşi amintesc de el cu drag, le transmit şi eu gîndurile mele bune. Dumnezeu să-l odihnească.

Sorina Dascălu

Dumitru Dumitrică

(interviu publicat fragmentar în primul număr omagial Paradox-Perpessicius, octombrie 2004)

D.D.: Stimate domnule profesor, dv sunteţi gălăţean la origine, iar Perpessicius, brăilean. Să înţelegem că v-aţi apropiat de opera criticului graţie acestei vecinătăţi “teritoriale”?

M.C.: Apartenenţa la acelaşi spaţiu geografic a doi scriitori este importantă, fără îndoială, şi în ordine biografică, şi în ordine estetică. Povestea cu “matricea stilistică” este valabilă aproape pe de-a-ntregul. Am auzit nu o dată pe unii zicând: “e moldovean de-al meu”, “e ardelean de-al meu” ş.a.m.d. De altfel, nu este rău deloc să ţinem la meleagurile copilăriei şi adolescenţei noastre - când ni se plămădeşte personalitatea în datele ei fundamentale - şi să-i privim cu simpatie pe cei care s-au născut şi au crescut aproximativ în aceleaşi locuri. Din acest punct de vedere, nu mă “înrudesc” cu Perpessicius deloc. Vreau să spun că nimic din demersul meu privindu-l pe acest scriitor nu are legătură cu Brăila lui Perpessicius.

Apropierea mea de viaţa şi opera în discuţie se bazează pe consideraţii de natură etică şi estetică. I-am citit prima carte - Dictando divers (1940), culegerea de articole gazetăreşti - prin 1966 şi, atrăgându-mă lipsa de răutate faţă de scriitorii comentaţi şi textele literare semnalate, ca şi melancolia meditativă - cu punct de plecare în Eminescu - care plutea peste pagini ca negura pe vârfurile munţilor (îndemnând la interiorizare, la întoarcere către sine), am continuat. I-am citit Menţiunile critice şi am fost câştigat definitiv de partea subiectului. Descoperisem atitudinea critică pe care o căutam - aceea care se baza pe consonanţa cu sufletul scriitorului - şi m-am ataşat de aceasta.

Nu, nu “brăilenismul” perpessician mi-a marcat destinul, ci “perpessicianismul”, care mai cuprinde, pe lângă consonanţa pomenită deja, multă generozitate şi devotament pentru scrisul literar izbutit fie şi numai pe alocuri.

D.D.: Vă credeţi în vreun fel continuatorul lui Perpessicius?

M.C.: Nu ştiu ce să spun. Poate că l-am continuat pe Perpessicius fără să-mi dau seama că o fac, ca şi pe Şerban Cioculescu, de altfel, şi Const. Ciopraga, toutes proportions gardées, bineînţeles. Scriu poezie ca şi el, fac gazetărie, refer despre scriitori şi cărţi, încerc să îndrum talentele tinere, fără a preamări, în acelaşi timp, valorile consacrate, pe monştrii sacri, cum se spune. Condiţiile în care ne manifestăm, ca şi însuşirile personale, sunt însă total diferite. Perpessicius era mult mai harnic decât mine. El a prestat o muncă uriaşă la alcătuirea ediţiei de Opere eminesciene - cel puţin pentru primele 6, poate chiar 7, volume -, iar eu nu am reuşit să pun la punct până azi un studiu despre Eminescu de două-trei sute de pagini. Pe urmă, nu cred că am intuiţia frumosului artistic aşa cum o avea el, care se înşela atât de rar în fixarea “diagnosticelor” şi nici stilul lui arborescent, învăluitor, cald etc., atitudinea mea în faţa cărţilor fiind câteodată ostilă - da, da, nu face ochii mari! - ori măcar sunt indiferent faţă de ceea ce constat. Lui Perpessicius nu i-au fost niciodată indiferente, cred, textele literare care promiteau unele voluptăţi ale spiritului. Perpessicius este “produsul” culturii de început de veac XX şi al epocii interbelice, eu am crescut în anii lui Gheorghiu-Dej şi ai lui Ceauşescu. Am altă mentalitate, alt gust, alte preferinţe, alte tehnici de lectură şi comentariu. Nu ştiu, nu cred că semăn prea mult cu Perpessicius...

D.D.: Este adevărat că Perpessicius a avut o viaţă zbuciumată? Cât de zbuciumată? Cum se reflectă această viaţă în opera criticului?

M.C.: Dacă trecem peste pierderea tatălui - din anii liceului -, care l-a îndurerat nespus, fireşte, ajungem la 1916, primul an în care România a intrat în întâiul război mondial, când Perpessicius, proaspăt descins pe front, îşi pierde braţul drept. Va urma travaliul pentru însuşirea deprinderii de a scrie cu stânga şi, mai târziu, pierderea vederii, la început parţială, apoi totală, care îl va duce în pragul disperării şi al sinuciderii (prin 1968, s-a gândit de mai multe ori să-şi pună capăt zilelor). Şi dacă ar fi trăit numai aceste “accidente biografice”, şi încă s-ar fi putut vorbi de “viaţa zbuciumată” a scriitorului.

În anii 1933-1963, când a lucrat efectiv la ediţia Operelor lui Eminescu, a avut parte nu o dată de şicane ori chiar atacuri din partea criticii oficiale, a lui G. Călinescu, apoi, a lui Iorgu Iordan şi a altora, învinovăţirea de “obiectivismul” şi “fraternizarea cu reacţiunea” nefiind decât două dintre “capetele de acuzare”, care, evident, îi vor fi produs multă, foarte multă amărăciune.

Cum s-au reflectat toate acestea în operă? În poezie, de exemplu, în volumul Scut şi targă (1926), întreaga materie lirică vine de pe câmpul de luptă, ca să zicem aşa. Cu ecourile “evenimentului” în sufletul poetului, bineînţeles.

S-a rostit, legat de acest volum, ca şi în cazul liricii de război a lui Camil Petrescu, cuvântul autenticitate, şi nu s-a greşit: există aici dovada celei mai strânse legături a vieţii cu arta, cu poezia. În volumul Itinerar sentimental (1932), majoritatea poeziilor sunt inspirate de viaţa intimă, ca şi de viaţa “exterioară” a poetului (problemele existenţiale obişnuite, orarul activităţilor casnice etc.). Publicistica lui Perpessicius reflectă “brutal” realităţile cărora gazetarul le este martor, iar “menţiunile critice” sunt “barometrul” care măsoară “temperatura” creaţiei desfăşurându-se sub ochii săi, sunt reflexele literaturii timpului în conştiinţa artistului îndrăgostit de scris până în ultima fibră a fiinţei sale. “Viaţă zbuciumată”? Care mare artist nu are viaţă zbuciumată? E adevărat, însă, că fiecare transferă “zbuciumul” acesta în text într-o manieră şi cu o abilitate care sunt numai ale lui.

D.D.: Generozitatea însăşi personificată - cum l-au calificat cei mai mulţi comentatori ai operei sale - reprezintă Perpessicius critica admirativă? Se mai poate susţine, în acest caz, obiectivitatea faţă de valori?

M.C.: Perpessicius declară undeva că nu-şi va struni entuziasmul, când va constata că textul despre care urmează să refere este izbutit estetic în cea mai mare măsură. Momentele de admiraţie nu lipsesc, într-adevăr, din critica sa. Aceasta nu înseamnă însă că atitudinea admirativă în faţa textului este singura pe care o dovedeşte autorul Menţiunilor critice. Aproape toţi cei care i-au comentat opera amintesc şi de rezervele, care nu au fost deloc puţine, în faţa scrisului mai puţin realizat. Numai că aceste rezerve nu sunt formulate violent, incisiv, cu scrâşnete de dinţi şi blesteme, cu puneri la zid, cu execuţii fără milă, cum se petrec lucrurile în cazul altora. Obiectivitate faţă de valori? Te-aş trimite la nişte pagini ale lui Mihai Ungheanu, din volumul Pădurea de simboluri, în care, susţinând ideea că Perpessicius era chemat să facă istorie literară în mai mare măsură decât Lovinescu, criticul sugerează tocmai această obiectivitate faţă de valori. Ideea este că, dacă criticul - care face operă de întâmpinare, de semnalare a valorilor - îşi poate permite să bată câmpii (cu graţie, vorba lui Odobescu), istoricul literar este dator să prezinte operele literare, pe cât posibil, aşa cum au fost (ori sunt) acestea, cu toate izbânzile şi neîmplinirile lor. Referindu-se ori nereferindu-se la el, câţiva contemporani ai lui ori ai noştri au vorbit de o critică de consonanţă (Şerban Cioculescu), o critică de identificare (Mircea Martin), o critică bazată pe empatie (Const. Trandafir), o critică comprehensivă (G. Dimisianu). În această “zonă” cred că se găseşte Perpessicius, ca viziune şi metodă de abordare a exerciţiului critic.

D.D.: Ce îi datorează lui Perpessicius editorii lui Eminescu care au continuat lucrul după anul 1971?

M.C.: Într-o convorbire pe care am avut-o cu mulţi ani în urmă cu Petru Creţia - Dumnezeu să-l odihnească! -, autorul Testamentului unui eminescolog a mărturisit că lecţia lui Perpessicius a fost fundamentală pentru toţi editorii şi exegeţii lui Eminescu, că toţi care s-au apropiat de opera poetului naţional au luat-o pe urmele Maestrului, căci altă cale nu exista. El, mai ales, care s-a ocupat de editarea operei poetice, a găsit pe şantierul deschis de înaintaş zeci şi sute de sugestii, pe care le-a fructificat cât a putut de bine. Dar pentru că perfecţiune nu există, tot Creţia l-a criticat pe Perpessicius pentru unele erori şi “incompletitudini”, recomandând, în cele din urmă, alcătuirea unei noi ediţii integrale a operei lui Eminescu, care să ţină seama de îmbunătăţirile aduse lucrării după 1963, când a apărut volumul VI sub semnătura lui Perpessicius.

Pentru că am scris undeva despre mirarea profesorului Rotaru în faţa iscusinţei şi travaliului lui Perpessicius, aş face precizarea că, dacă până prin 1933, când se pune piatra de temelie a edificiului, se ştiau foarte puţine “secrete” ale muncii editoriale pe tărâmul eminescologiei, după 1939, mai ales, când apare volumul I al ediţiei, s-a început a se face lumină aici. Toţi au urmat şi urmăm mai departe pilda lui Perpessicius. Din acel moment, diletantismul şi lipsa “prizei la inefabil” s-au retras departe de orice pretenţie de apropriere a operei lui Eminescu.

D.D.: Credeţi că ar fi posibil să mai abordaţi vreodată subiectul Perpessicius în vreo carte?

M.C.: Dorinţă de a continua ceea ce am început cu mulţi ani în urmă am, fără discuţie, dar parcă nu mai am puterea s-o fac. Ştii, domnule Dumitrică, mă uit câteodată la sutele de fişe şi scrisori perpessiciene - trimise ca şi primite - şi nu-mi vine să cred: am avut eu răbdarea să copiez atâtea pagini - unele dintr-însele împodobite cu scrisul acela înflorit de “gândul caligrafic” al criticului fără mâna dreaptă -, să transpun în text atâta reflecţie asupra aceluiaşi şi iar aceluiaşi subiect? Dar, dacă aş scrie o nouă carte despre Perpessicius, cine mi-ar publica-o? Iar prin... Editura Perpessicius, care înseamnă autofinanţare, din salariul meu de universitar la “Hyperion” (n.r.: de 4.470.000 lei, la nivelul anului 2004), slabă nădejde să o pot face în viitorii zece-cincisprezece ani (aceasta, bineînţeles, vorba lui Caragiale, dacă mai ţine ciurul apă!).

D.D.: Dar dacă aţi face-o, totuşi, ce ar putea fi aceasta?

M.C.: N-am spus nimănui, pare-mi-se, ce ghinion am avut cu teza de doctorat. Ei bine, când am alcătuit prima ciornă, aceasta a urmat cronologia desfăşurării “evenimentelor” vieţii şi operei lui Perpessicius. Era o Viaţa şi opera... pe care aproape o terminasem. S-a întâmplat însă că am rătăcit-o prin sutele mele de mape, dosare, caiete şi file volante, colecţii de reviste şi reviste disparate şi, pentru că “scadenţa” venea spre mine cu paşi rapizi, am luat-o de la capăt, respectând, de data aceasta, principiul “genurilor de creaţie” (poetul, criticul, memorialistul, gazetarul etc.). Dacă m-ar ţine “cureaua”, aş relua lucrarea aceea, care îmi era mult mai dragă decât mi-a fost cea cu care m-am prezentat la doctorat. Desigur, m-ar tenta, apoi, să pun la punct unu-două volume de scrisori perpessiciene. Dar, vorba nu ştiu cărui critic cu mai multă experienţă de viaţă decât a mea, dacă nema putirinţa ce mai chichirez gâlceava?    

6 aprilie

Le multumesc tuturor celor care si-au indreptat un gind bun catre cel care a fost tatal meu, Profesorul Marcel Crihana, de la a carui trecere la Cele Sfinte se implinesc azi patru ani (de la 6 aprilie 2010).

Le transmit toata dragostea mea apropiatilor nostri de la Valea Marului, unde este inmormintat tatal meu – alaturi de bunicii mei, Alexandru si Maranda, si de fratele meu Ioan. Le cerem iertare ca nu am mers azi la cimitirul de acolo, dupa traditie. I-am purtat pe toti in suflet – cum de altfel ii purtam mereu - la biserica de aici, a Inaltarii Sfintei Cruci, Titansi Catedrala cu hramul Sf. Prooroc Ilie si al Sf. Martiri Brincoveni. Din motive binecuvintate, cum ar spune Parintii Bisericii, am hotarit – si speram, cu ajutorul lui Dumnezeu, sa ne putem respecta aceasta promisiune – sa mergem la Valea Marului de Pastele Blajinilor, in prima luni de dupa Duminica Sf. Apostol Toma.

In 17 aprilie 1995, a fost tirnosita prima bisericuta din lemn construita dupa 1989 in Bucuresti, Biserica Sf. Ilie. In ziua de Florii fiind, mii de credinciosi au participat la slujba arhiereasca de sfintire. In timpul slujbei, a aparut pe cerul senin semnul Sfintei Cruci, incadrata de un curcubeu. Slujba de tirnosire a fost intrerupta citeva minute, in care intreaga adunare a putut urmari minunea. Catedrala construita linga vechea biserica de lemn va avea si al doilea hram, praznuit la 16 august, inchinat Sfintilor Martiri Brincoveni. Tot aici exista si doua lucrari-monument, in curtea sfintului lacas, un monument al Sf. Martiri Brincoveni si unul al tuturor martirilor neamului romanesc, al “Eroilor cunoscuti si necunoscuti”. Aici am gasit de cuviinta sa aprindem o candela pentru Marcel Crihana si pentru toti ceilalti – vii sau mutati la Domnul – dragi noua. Si sa ne rugam, cu rabdare, si pentru toti cei care nu ne sint dragi.

Si, fiindca m-au intrebat zilele acestea unii “prieteni” ce mai face tatal meu, in preajma Sarbatorilor Pascale, le raspund cu un rondel din carticica lui, Bucuriile Curcubeului:

“Rondelul neodihnei de Pasti

Nici anu-acesta nu ma odihnesc

De Pasti, mereu ca si-altadata.

Ma cheama-ntruna neamul ciocoiesc

La munca multa si putina plata.

La slujba de-‘Nviere, - adevarata,

Nu merg, dup’-obiceiul parintesc.

Nici anu-acesta nu ma odihnesc,

Desi odihna-mi ar fi meritata.

Scriu, ce sa fac? Asa ma canonesc.

Astfel o zi de Pasti de-a mea mi-e data.

Si sper si rog pe Maica Preacurata

Munca-mi s-o-arate Tatalui Ceresc.

Nici anu-acesta nu ma odihnesc…”  

Sorina Dascalu

Zilele Editurii Perpessicius - Premiile Perpessicius-Crihana 2011

La 120 ani de la nasterea lui Perpessicius si de Sfintii Dimitrie, cenaclul si editura ce poarta numele marelui om de cultura au sarbatorit prima dintre ZILELE EDITURII PERPESSICIUS la Bucuresti, la Biblioteca Metropolitana, Filiala Dimitrie Cantemir. A aparut numarul omagial din Paradox, inchinat lui Dumitru St. Panaitescu, fiului sau, Dumitru D. Panaitescu si directorului fondator al revistei, editurii si cenaclului, Marcel Crihana. S-a continuat traditia inmanarii PREMIILOR PERPESSICIUS-CRIHANA, distinctii care s-au acordat, in acest an, pentru urmatoarele sectiuni:

- PREMIUL PERPESSICIUS CRIHANA 2011 PENTRU ARTE, GRAFICA SI ILUSTRARE DE CARTE-REVISTA “ANA AURA BABEANU” – Roxanei Dumitru – premiu acordat impreuna cu Fundatia Umanista “Dr. Mioara Mincu”;
- Premiul PERPESSICIUS-CRIHANA Poemele toamnei - “GHEORGHE DUTA-MICLOSANU” – lui Dumitru Dumitrica si Radei Petre;
- PREMIUL PERPESSICIUS-CRIHANA 2011 PENTRU SONET “DRAGOMIR MAGDIN” – Mariei Niculescu si Michaelei Al. Orescu;
- Premiul pentru POEZIE DE DRAGOSTE, poetei Milen Badralexi, lui Cezar-Mihail Bucur si lui Iacob Voichitoniu;
- Premiul PROFESORUL MEU DRAG “IOAN NISTOR”, Cleopatrei Luca si lui Geo Calugaru;
- Premiul Perpessicius-Crihana 2011 - Poezie de inspiratie folclorica si religioasa “Gheorghe Onea” – Soricai Pacioga, lui Alexandru Pacioga, Valentinei Hacerian si lui Vali Horisca;
- PREMIUL PERPESSICIUS - CRIHANA 2011 - POEMELE MAMEI - “VICTORIA ELENA MILESCU” – Georgetei Vasiliu Mihaila;
- Premiul Perpessicius-Crihana 2011 pentru DEBUT – Cristinei Maria Antonescu;
- Pentru realizarea complexei lucrari SFINTE FIRI VIZIONARE. Poetii eroi Cezar, Constantin, Titus si Nicolae T. Stoika, redactia Editurii Perpessicius a instituit un premiu nou si a acordat lui GEO CALUGARU PREMIUL PERPESSICIUS-CRIHANA POETUL-SOLDAT - “SCUT SI TARGA”, impreuna cu Fundatia Literar-Istorica “Stoika”;
- PREMIUL PERPESSICIUS-CRIHANA 2011 MEMBRU FONDATOR “PIETRE DE TEMELIE” – lui Ion Malancu;
- Premiul PERPESSICIUS CRIHANA PENTRU POEMUL ÎNTR-UN VERS si Premiul pentru Micropoem si epigrama “Olimpiu Radu” – lui Gh. Popescu-Ger;
- Premiul PERPESSICIUS CRIHANA 2011 pentru POEZIA DE MEDITATIE FILOSOFICA SI POEMUL SOCIAL – lui George Peagu;
- Premiul Perpessicius-Crihana 2011 pentru RONDEL – lui George Tei.

A fost, de asemenea, sarbatorit si Dumitru Dumitrica, de ziua sa de nastere (a implinit 70 ani) si de Sf. Dimitrie. El a venit cu propunerea si invitatia ca, in fiecare an, activitatile uneia din Zilele Editurii Perpessicius sa aiba loc la Bolintin Deal, la biserica satului si la Casuta Poeziei, micul muzeu al scriitorilor si poetilor, infiintat acasa la el.

Cu aceeasi ocazie, s-au stabilit si cateva coordonate ale unor proiecte culturale in comun cu cenaclul Orfeu, din Ploiesti, condus de Ruxandra Uries-Bohat si reprezentanti ai cenaclului si revistei Atitudini, tot din Ploiesti. O parte dintre tinerii prezenti semneaza si texte din antologia Pentru cine creste iarba, ingrijita partial de Marcel Crihana, finalizata de Sorina Dascalu si aparuta recent in a doua editie.

Hristos a inviat!

O crenguta de mar de la fereastra mea, Bucuresti, aprilie 2011.

6 aprilie 2010 - 6 aprilie 2011

Acum un an, am petrecut, în 6 aprilie, ultima dimineaţă cu tatăl meu. Era în Săptămîna Luminată şi mă bucuram că a mai fost alături de noi pentru Sărbătorile Pascale...

Cu puţină vreme înainte să plece definitiv, îi priveam adesea chipul brăzdat adînc de suferinţă, chinuit zadarnic de cîte un surîs - sau, mă rog, ceea ce ar fi trebuit să fie surîs cînd ne întîlneam, iar el îmi spunea: “Nu te mai uita la mine cu atîta milă, nu te suport...”. Iar eu îi răspundeam, invariabil: “Eu mă uit cu milă la tine?! Stai să vezi cum mă uit la mine...” Zîmbea, totuşi. “Milă mi-e de tine, dar de mine mi se rupe inima... Crezi că eu mă suport??” Devenise un fel de ritual: să-mi spună asta, să-i spun asta...

Am fost la Valea Mărului. Vălmărenii au dat numele lui străzii pe care a locuit cîndva, cu 30 ani în urmă. Recent, au apărut primele cărţi de identitate care îi poartă numele. Sună ciudat, dar acum se poate spune că tata este un drum, o cale... :)

Câteva din tainele Cuvântului...

“Scriu pentru că-mi place să cred (şi câteodată să şi constat) că, în fiecare carte pe care o tipăresc, cititorii mei (în primul rând elevi, studenţi şi profesori de limba şi literatura română) găsesc răspuns la unele din întrebările pe care şi le pun cu privire la existenţa de zi cu zi şi la rostul literaturii (al creaţiei, dar şi al textelor critice) în viaţa lor. Oricum, ca să săvârşesc un truism, mărturisesc că nu pot trăi fără să scriu ori să citesc nici măcar o zi.
Scriu şi pentru mine, bineînţeles, ca orice scriitor, un text (un articol, o carte etc.) fiind dovada că am înţeles câteva din tainele Cuvântului şi am reuşit să comunic unele din aceste taine şi celorlalţi. Scriu, însă, şi pentru semenii mei (mes semblables, mes frères) cărora literatura le pune la îndemână adevăruri ce vin dintr-o mulţime de lumi închipuite, singurele în care nici o armonie nu este imposibilă.
Sunt - pe rând ori în acelaşi timp - clasic, romantic, realist şi simbolist, însă nu-mi bat capul cu “orientări” ori “programe” de vreun fel oarecare. Îmi place să fiu liber, să scriu despre orice şi oricum, având numai grija ca măcar în parte ideile şi formele pe care le mânuiesc să convingă valoric cât mai multă lume.”
“Pentru critica şi istoria literară - Şerban Cioculescu, Constantin Ciopraga şi Albert Thibaudet, pe de o parte, Perpessicius şi Anatol France, pe de alta. De la cei dintâi am deprins rigoarea judecăţilor de valoare, de la ultimii doi - atenţia la nuanţă. Profesorul meu de literatură din facultate, Const. Ciopraga, mi-a adus totdeauna aminte de vorba populară care spune “să măsori de zece ori până să tai o dată” (pe care însă, din nefericire, nu am fost în stare s-o respect de fiecare dată). Alt profesor al meu, căruia îi datorez atâtea, Al. Husar, mi-a făcut familiar un domeniu în genere arid, teoria literaturii, de care mă simt din zi în zi tot mai aproape.
Pentru lingvisticã - fiindcă am scris şi cărţi cerute de această disciplinã - Iorgu Iordan, Al. Graur şi Corneliu Dimitriu. Toată viaţa am încercat să le semăn, să aduc lămuriri, adică, în materie de limbă literară şi artistică...”
“Din anul 1988 până în prezent, am publicat peste 40 de cărţi, unele de critică şi istorie literară, altele de lingvistică. Acestora trebuie să le adaug un volum de rondeluri şi unul de triolete. Nu am o singură carte care să fie “cea mai importantă”, ci mai multe, cel puţin trei: Vers şi Poezie (2003), carte de teorie literară, Opera lui Perpessicius (2001), la origine teza mea de doctorat, şi Literatura română, III. Epoca Alecsandri (2005), lucrare cu unele elemente noi de interpretare a operei scriitorilor paşoptişti. Aceasta din urmă, cred, totuşi, că “va învia” în viitor, va fi considerată, probabil, cartea care “dă seamă”, cum zicea un cronicar din vechime, de talentul şi capacitatea mea de a înţelege şi transmite arta cuvântului.
Pe baza a ceea ce am scris până azi, cred că sunt ceva mai mult - sau altcineva - decât un “profesor care se ocupă şi cu literatura”, cum m-au catalogat unii istorici literari. Nu mă găsesc nici în primele rânduri ale scriitorilor români, dar nici în ultimele. M-am “întrecut” nu o dată cu “marii oameni ai” disciplinelor din care mă revendic şi nu am “ieşit” totdeauna pe locul al doilea - dar mai important a fost, de fiecare dată, să-mi depăşesc continuu limitele proprii şi să-mi împlinesc sau cel puţin să-mi “cresc” aptitudinile pe care mi le-am descoperit de-a lungul anilor. Sunt, aşadar, pe drumul meu, cu oarece constanţă şi cred că “e loc” şi “e vreme” pentru oricine e dispus să încerce aceeaşi cale. În orice caz, în măsura în care aceasta are vreo importanţă, privind pasiunea faţă de scrisul literar (al meu, al altora), nu am “rivali” cu nemiluita.”
“De unde vin? Dintr-un sat (pe nume Valea Mărului) în care cerul mângâie streşinile caselor nu numai cu privirea, iar sălciile de pe malul pârâului meu (Geru se numeşte) plâng zi şi noapte pentru plecarea mea într-o lume în care Frumosul înfloreşte în fiecare an şi rodeşte la un secol o dată. Unde mă duc? Nu ştiu şi nici nu vreau să ştiu. Deasupra capetelor noastre este Cineva care poate răspunde exact la această întrebare... M-aş duce, totuşi, bucuros, într-o lume în care să nu văd nici o fiinţă omenească neştiutoare de faptul că pâinea cea de toate zilele se câştigă numai cu sudoarea frunţii...” (Marcel Crihană, 2005)

Florin Grigoriu despre Marcel Crihana

Florin Grigoriu: Pe Marcel Crihana l-am cunoscut la cenaclul "Amurg Sentimental" din Bucuresti. Era in prezidiu. A vorbit in plen. A fost recomandat. Cum lumea-i plina de profesori (si eu am fost o vreme...) am fost interesat sa vad ce si cum vorbeste. L-am ascultat si mi-am spus: "Stie carte! Are pasiunea cartii." Si nu m-am inselat.
Il intalnisem in paginile revistei "Destine", unde eram "apropitar" si l-am citit cu atentie. Nu am la indemana un numar (colectia s-a pierdut, din cauza fostei mele sotii care, pur si simplu, a aruncat-o, ca era prea multa hartie-n casa... si facea praf, aduna praf, lucru nesingular in viata scriitorilor, dar nu numai. Si de inteles, la o adica... spatiu, boala, bani, alt orizont cultural, alte pasiuni...). Un articol de Marcel Crihana in "Destine" nr... din... Poate au fost mai multe.
Apoi la sedintele cenaclului Amurg Sentimental, dar nu de la primele, eu nelocuind in Bucuresti sa pot merge. Imi spusese Ion Machidon ca are o noua revista si un cenaclu impreuna cu un profesor de mare valoare, Crihana, si ca sedintele se tin la Casa de Cultura "Mihai Eminescu", din Parcul Stadionului National, si ca trebuie sa vin. Am fost, am revenit si am devenit membru al colectivitatii de patimasi... sentimentali. Si, astfel, numar de numar, i-am citit pe toti din revista, cu atentie, adesea fiind contrariat ca nu-s publicat, desi "se promisese"... Treburi redactionale... La fel, mai tarziu, in "Paradox"..., "Paradox" fiind revista noii grupari literare, existand o tendinta a scriitorilor, dar nu numai, de a se grupa, regrupa si de-a fi propriii sefi, conducatori. Uneori e bine. Alteori, cel mai adesea, fortele se dezbina, se impart, se slabesc. Faramitarea duce la animozitati, lucru care nu ajuta sanatatii, la nereusite, acestea ajutate si de scumpirile succesive, si de betele-n roate puse activitatilor culturale prin taxe, legi, hotarari, precizari, scumpiri de hartie, de consumabile, orgoliilor celor care conduc sau au in stapanire locurile unde se tin sedintele... Asa a fost ca multe cenacluri bucurestene si-au mutat locurile sau zilele, orele de sustinere a sedintelor, revistele si-au schimbat formatele, periodicitatea, cartile tiparite s-au lansat in locuri diferite, cel mai adesea in anonimat, membrii se schimba, nu sunt permanenti, isi pierd orarele de cenaclu, traseele culturale, prietenii vin, pleaca, revin, planurile se schimba, colaborarile si ele.
Intr-o societate normala, unde idealurile se pastreaza, unde traditia si valorile sunt considerate demne de stima, apreciate ca mari creatoare de bunuri, intr-o societate fara imixtiuni politice, de partid, sociale (de functii), pecuniar (salarii mici pentru intelectualitate), cele trei cenacluri, "Destine", "Amurg sentimental", "Perpessicius", ar fi fost renumite, apreciate pentru activitatea lor in slujba comunitatii, pentru crearea de valori spirituale, reviste, carti, antologii, ateliere, sezatori culturale, rememorari culturale, iar conducatorii lor apreciati, recunoscuti (prin presa, Radio, televiziuni, medalii, onoruri diverse), ajutati etc.
Spun aceasta, gandindu-ma si la faptul ca mediile universitare nu prea au luat in seama activitatea acestora in cei 20 de ani de la revolutia din decembrie 1989 (involutia, evenimentele, lovitura contra existentei si a culturii romanesti, - de dupa 1989), iar membrii lor, cenaclurile, numele conducatorilor nenumite, nestudiate, inclusivin istoriile si dictionarele literare... O exceptie, profesorul universitar Ion Rotaru, privind cenaclul bucurestean Orpheon. O alta, istoricul presei romanesti, Ion Hangiu.
Asteptam de la profesorul Marcel Crihana o asemenea scriere. Si de la studentii sai. N-a fost a fi pana in prezent. Profesorul Marcel Crihana a fost lovit de boala. Si-a revenit miraculos. Nadajduiamintr-o revenire intru creatie, intru scrierea istoriei sale literare, pentru care construise temeliile si inaltase pilonii, zidise unele camere, le mobilase, le daruise proprietarilor Hasdeu, Alecsandri, Scoala Ardeleana, Dobrogeanu-Gherea, Perpessicius..., cel putin lui Perpessicius ii daruise un intreg etaj, cu o camera de dovezi de dragoste de la urmasi (vezi revista "Paradox", premiile revistei). Crease spatii si pentru profesorii sai de la Facultatea de Filologie din Iasi: Ciopraga, Husar..., pentru filologi si lingvisti, neuitand pe Dimitrie Eustatievici Brasoveanu, Paul Iorgovici, Lazar Saineanu, Gh. Bulgar, H. Tiktin, I. A. Candrea..., iar prin prefetele scrise la unele carti ale unor scriitori din preajma, sigur, se prefigurau si spatii pentru acestia: Florica Ceapoiu, Gheorghe Onea, George Peagu, Ger Popescu, Dumitru Dumitrica, Ion Malancu, Iulian Negrila, Maria Niculescu, Iulian Nuta, Ovidiu Constantinescu, Ion C. Stefan, Ana Ionita, Olimpiu Radu, Nicusor Constantinescu, Gheorghe Grosu, Vasile Mustata, Dan Florica, Ioana Stuparu, Adina Enachescu, Victoria Elena Milescu, Nicolae Tudor, Ion Untaru, Constantin Mosor, Dumitru Magdin, Mihail I. Vlad, Gim Laurian, Valeriu Filimon, George Nica, C. D. Zeletin, Geo Calugaru, Emil Burlacu, Gh. Duta Miclosanu, T. Constantin Georgescu, Nicolae Mohorea Corni, Victor Stoleru, Ioan Nistor, Alexandru I. Rotaru, Alexandru Priboieni, Nicolae Dragos, Vasile Ursache, Constantin Sergentu, Cezar Mihail Bucur, Sorina Crihana-Dascalu, Ovidiu Scridon, Florentin Smarandache, Nicolae Istoc, Dumitran Frunza, Vali Horisca, Dumitru Vasilescu-Liman, Talia Ionita, Diana Medan, Ion Lucian Colita, Ion Diaconu, Alex Viv. Popescu, Vasile Ravescu, Niculae Valentin, Maria Adam, Corneliu Blandu, Marilena Caraghiaur, Ioan Mazilu Crangasu, George Apostoiu, Mihai Vicol, Florin Grigoriu s.a.

R.: Ce anume v-a ramas in amintire de la prima intalnire cu mentorul nostru? Ce v-a impresionat la el, apoi, cand l-ati cunoscut mai bine?
F.G.: Pe profesorul (doctor in literatura si gramatica) Marcel Crihana l-am intalnit si cunoscut, asadar, cum spuneam, la cenaclul "Amurg Sentimental", in 26 septembrie 1995, la a sasea sedinta si prin revista "Amurg Sentimental". La ambele era in conducere. Am apreciat ca scria despre Al. Rosetti, Alexei Mateevici (revista A.S. an I, nr. 6), Costache Negruzzi (nr. 8), Gala Galaction (nr. 9), Eminescu (nr. 9 (va tipari la rugamintea prietenului nostru Mihail I. Vlad, la Targoviste, in editura acestuia, "Macarie", o carte Mihai Eminescu, volum ce va fi fost lansat cu prilejul Festivalului de Poezie "Mihai Eminescu- Arhanghelul Poeziei Romanesti", de Sfintii Arhangheli Mihail si Gavril la Colegiul National "Voievodul Mircea" din Targoviste, in 2001), Sadoveanu (nr. 11, an II), Balcescu (nr. 12, aprilie 1996, numarin carein editorial spunea ca revista a publicat texte de peste 60 de autori), Arghezi, Creanga, G. Ibraileanu, Nicole Labis etc. si mai ales despre Perpessicius. A scris si despre Greuceanu, Mesterul Manole, eseuri despre valorile romanesti, despre copilarie, limbaj poetic, probleme de gramatica, greutatile scoaterii revistei etc., recenzii la carti de Ana Franculescu, Ion Trif Plesa (pe scriitorul galatean - prieten ni l-a recomandat si prin viu grai la Salonul de Carte de la Constanta, din 1998, unde Marcel Crihana si-a lansat volumul despre "Scoala Ardeleana", Editura Porto-Franco, Galati, 1998, eu, "Balada popii din Cicarlau", tiparita la Editura Macarie, Targoviste, loc unde Ion Trif Plesa mi-a daruit "Contrajurnalul de la Beresti"), Urmuz (editia Gh. Glodeanu - 1996), Geo Bogza (interviuri de Diana Turconi - 1996), Iulian Negrila, Florin Grigoriu (mi-a recenzatin nr. 20, decembrie 1996, a cincea mea carte si atunci aminteles "pe propria mea piele" ceinseamna penita - de aur - a criticului si istoricului literar Marcel Crihana) etc.
Pot argumenta pentru munca scriitorului, profesorului Marcel Crihana si prin textele existente in revista Paradox, prin cele scrise in cartile sale, inclusiv cultivarea poeziei in forme fixe.
R.: Ce ati citit din cele peste 50 de volume semnate de Marcel Crihana? Dar din cele cateva sute de articole? Pe care dintre acestea le considerati ca fiind de referintain domeniile carora le apartin? Dar reprezentative pentru profilul cultural al autorului? De ce?
F.G.: Marcel Crihana, ca scriitor a scris putin. Cincizeci de volume tiparite nu inseamna decat putin pentru ceea ce dorea sa faca. Sunt totusi cincizeci de volume! Le-am citit pe majoritatea. N-am notat pe margine, precum profesorul Ioan Nistor, alt mare indragostit patimas de carti, cunoscut la cenaclul Perpessicius, langa o intreaga pleiada de profesori ce se vedea de cum deschideau gura ca duc in spate torente de carti, rafturi si rafturi de placeri intelectuale, de la eseu la epigrama, de la filosofie la arta plastica etc. Si stiu sa le foloseasca in argumentele lor in dezbateri, in orice prilej. Cartile, toate, sunt de referinta, fie ca vorbesc despre Vers si Poezie (volum din seria Itinerar teoretic, din Colectia "Sinteze", a Editurii Perpessicius, din 2003, unde multe exemplificari sunt din scrierile unor autori din preajma, pe langa cele clasice), fie ca prezinta "Scriitorii si cartile lor" (Editura Amurg Sentimental, 1997) sau "Lingvisti si filologi" (in Editura Arefeana, 1999, vol I si in Editura Perpessicius, 2001, vol II), carti cu o mare bogatie de date, citate, ecouri si mai ales pareri definitorii. La fel despre "Genul liric", "Introducere in lingvistica generala" etc.

R.: Prin ce latura a personalitatii sale va ramane Marcel Crihana in istoria culturii romane? Ca profesor si indrumator? Autor de manuale? Ca exeget si continuator al lui Perpessicius? Istoric si critic literar? Scriitor si poet? Intemeietor de ateliere de creatie si publicatii? Editor? Altele? In ce privinta era mai talentat, mai aproape de vocatia lui?
F.G.: Istoria culturii romane va da un loc frumos scriitorului polivalent Marcel Crihana. Veronica Micle, autoarea celei dintai definitii pentru Mihai Eminescu, de luceafar, scriain alta poezie, citez, "Varful nalt al piramidei ochiul meu abia atinge", lucru ce se poate scrie si in cazul multor personalitati de frunte ale literaturii contemporane. Si bineinteles ca aici il numesc si pe Marcel Crihana in seria celor plecati, despre unii a scris si dumnealui ca se va apleca mereu pe filele lor, Grigore Vieru, Artur Silvestri... Piramida de carti, articole, poeme, cugetari, insemnari - Marcel Crihana este de cercetat. Punem si noi aici o placa, precum ca am fost si-am citit si am apreciat munca, daruirea, atentia de a punein valoare frumusetile, noutatile, farmecele incantatorii sau melodiile stranii aleinaintasilor si contemporanilor in cele scrise, mai ales de creatori iintru limba si literatura romana.
Trebuie sa remarc aici faptul ca profesorul Augustin Macariein cartea sa "Cartile altora", Editura Societatii Scriitorilor Romani, Bucuresti, 2008, carte aparuta si datorita straduintei lui Ion Untaru si Florin Grigoriu, acorda paginile 17-51 cartilor lui Marcel Crihana "admirabila suita de "momente" si de "monumente" ale literaturii romane (...) pagini cu mare forta de atractie si convingerein care adevarul si frumosul - vorba simbolistilor - "se ingana si raspund".
A raspunde la intrebarea: Prin ce ramanein cultura? Care era intai si intai vocatia sa? Greu de spus. Piramida are cel putin trei fete, dar cele mai mari au patru: istorie literara, gramatica, Perpessicius si a patra: cititor si formator de evenimente culturale - cenacluri, reviste, antologii, prefete/ eseu.

R.: Ce stiti despre Marcel Crihana ca "apartinator" de un spatiu cultural si o vreme sau alta? Ca valmarean? Galatean? Ca reprezentant al scolii iesene (universitare) de literatura? Ca bucurestean "adoptat"?
F.G.: Marcel Crihana apartine Romanilor de Pretutindeni, precum apartine Oamenilor de Pretutindeni, fiindca, vorba unui poet - Dan David, despre care poate ar fi scris, i-a iubit pe toti. Dar apartine mai ales pamantului, apei si cerului unde s-a nascut si a copilarit. Poate voi merge candva la Valea Marului. Oricum, apartine ca formatie culturala Iasilor lui Alexandru Lapusneanu, Stefan cel Mare, Petre Rares, Vasile Lupu, Ion Creanga, Mihai Eminescu, Garabet Ibraileanu, Mihail Sadoveanu, Mihai Codreanu, George Toparceanu, Otilia Cazimir, George Lesnea (pe unii i-a cunoscut in vremea studentiei), a profesorilor de Filologie ieseana, de la Universitatea Alexandru Ioan Cuza sau de la Politehnica Gheorghe Asachi, de la Medicina, Agronomie etc. Despre unii dintre profesori a scris pagini frumoase, de omagiere cinstita. Daca Marcel Crihana apartine spatiului cultural bucurestean? Teoretic, da, pentru ca a trait o viata in Bucuresti, s-a bucurat si-a suferit in Bucuresti. Practic, nu, deoarece Bucurestii nu exista ca spatiu cultural, existand mici Bucurestiuri, sate (cenacluri), orase (facultati si scoli, reviste) in Bucuresti. Nu exista o Istorie Culturala a Bucurestilor, am mai spus asta, o Enciclopedie a Personalitatilor Bucurestene. Exista doar un Cimitir Bellu unde nu te lasa sa fotografiezi si unde mausoleele, gropnitele celor inaintasi de seama sunt parasite, vandute, vandalizate, inscriptionate, acoperite de "vipuri" contemporane, bieti strangatori de parale pe seama saracirii natiei. Un Cimitir Bellu care plange neauzit si care traieste doar prin cei care pun flori la morminte, de 15 ianuarie, de 15 iunie langa Tei, la mormintele celor mari: Eminescu, Sadoveanu, Cosbuc, Nichita, Pitut si, cu vorbele soresciene, si ale altor traitori intru alte tinuturi romanesti culturale. Exista un Bucuresti care n-a mai construit, intr-un nou Cismigiu, o Rotonda a Scriitorilor, ci doar un Bucuresti plin cu monumente facute pentru straini, de malluri si de vile care de care mai de prost gust, un Bucuresti unde casele vechi - monumente de arhitectura - se lasa in parasire...

R.: Va amintiti vreun principiu, o cugetare, un sfat si o vorba de duh etc. pe care vi le-a "daruit" Marcel Crihana? Va leaga ceva deosebit de destinul lui?
F.G.: Nu voi cita din cartea de ganduri, de cugetari scrise de Marcel Crihana. Am multe care mi-au dat de gandit ori le-am apreciat, asa cum am fost surprins de-ale altor ganditori asupra omului, societatii, scrisului, vietii. Voi cita doar finalul, subliniat de mine, al unui articol din preajma unui Craciun romanesc al scriitorului crestin Marcel Crihana:
"Cine iti spune - cu mai multa ori mai putina dreptate - cand ai ajuns pe culme si trebuie sa te opresti? Nimeni. Pentru ca nimeni nu stie raspunsul exact la intrebarea aceasta. De altfel, nici nu trebuie sa astepti asemenea raspunsuri. Iti place ori nu-ti place, izbandesti ori cazi infrant dupa fiecare runda, asta e! Poate ca nu ajungi niciodata la ceruri. Poate ca te prabusesti in tarana de fiecare data cand, simtindu-te inaripat, incerci sa atingi stelele cu mana. Trebuie sa staruiesti mai departe. Aceasta inseamna, poate, a avea stil: a nu te opri niciodata din stradania de a avea stilul tau. Pretinzi o statuie a acestei stradanii? Foarte rau! Trebuie sa inveti sa nu ceri recunostinta pentru cantecele sau trudele tale si sa ai cat mai multa rabdare cu cei pentru care le-ai savarsit. Posteritatea va decide daca unele dintre lacrimile tale sunt perle sau numai simpla apa sarata. Tu, nu te opri! Scrie mereu, supraveghindu-ti cat poti de mult cuvintele care ti se ingramadesc - si ca niste bijuterii, si ca niste pietricele oarecare de prund - sub condei. Este una dintre numeroasele taine ale artei adevarate. Insuseste-ti-o!"
(Marcel Crihana: "A avea stil" - editorial, Amurg Sentimental, anul IV, nr. 12, decembrie 1998).

R.: Putem vorbi despre un stil specific lui Marcel Crihan?? Dar de influente clare ale altor oameni de cultura asupra acestuia? De influente ale lui asupra altora? In ce sens?
F.G.: Stilul lui Marcel Crihana este stilul supravegheat, atent la nuante, venit pe linia lui Dobrogeanu-Gherea, Hogas, Sanielevici, Perpessicius. Este lectia lui Garabet Ibraileanu insusita temeinic. Influenta sa asupra altora? Studentii pot vorbi; noi, majoritatea din cenaclul Perpessicius, fiind deja formati cand am sositin preajma sa. Sigur ca harnicia, dorinta de a scoate carti a influentat pe colegii mei mai tineri. Si mai ales cuvintele de bine din prefetele la cartile noastre.

R.: Ati putea sintetiza cateva trasaturi definitorii ale lui Marcel Crihana - Omul?
F.G.: Omul Marcel Crihana, vorba cronicarului, a fost sub vremi. Cand putea urca muntii, muntii erau interzisi ascensiunilor si cand "s-a dat liber", s-au scumpit incaltarile, pioletii si lanternele, franghiile pentru explorari in pesteri. Omul a ramas un socialist convins, nu un comunist, fiindca talentul, munca si rabdarea nu sunt date la kilogram tuturor, precum cele cinci degete la maini, pentru rugaciune si pentru mangaiere, pentru scris si pentru tinut o carte in mana... Si, totusi, omul a fost un capitalist caracteristic: si-a sporit capitalul carturaresc, biblioteca si manuscrisele, revistele si cartile, dar si necazurile ca nu poate afla, avea tot ce doreste, chiar si-n Biblioteca Academiei... Uneori si-amintea cu nostalgie de timpuri trecute, cand parca "era bine ca era rau" sau "era rau ca era bine", dand exemplul copiilor de la tara, dar si de la oras, ajunsi prin scoli, fara taxe, fara mari griji pentru parinti, tirajele marilor scriitori, drepturile de autor, respectul valorilor si al muncii bine facute. Dar se oprea a continua, stiind si faptul existentei "pe vremuri", nu a patului lui Procust, ci a lui pro...Lenin, Stalin, adica a unor aberatii politice, interziceri de autori, opere, adica la cunoasterea a tot ceea ce mintea si munca omeneasca a creat de-a lungul vremurilor.
Omul era trist pentru idealurile pierdute, furate, de unii si de altii, dar mai ales de nemunca si de lipsa aprecierii, rasplatii muncii cinstite, creatoare de valori materiale si, mai ales, spirituale, valori ce imbogatesc un neam, o tara, un popor, o lume.

R.: Ce ne puteti spune despre faptul cultural - datorat lui Marcel Crihana - privind Editura Perpessicius din Bucuresti, ajunsa la zece ani de existenta si cele doua cenacluri: Perpessicius, Bucuresti si Perpessicius-Crihana, Valea Marului? Erau necesare? De ce? Care este locul acestorain cultura noastra? Sunt o reusita sau nu? Ar fi bine sa se continue? Ce ainsemnat Marcel Crihana ca mentor al acestora?
F.G.: Carturarul Marcel Crihana a reusit a darui prin Editura Perpessicius, revista Paradox si cenaclul Perpessicius in primul rand mentinerea in atentie a muncii oneste a scriitorului brailean-bucurestean D. Panaitescu - Perpessicius, a exemplului sau de cantarire a muncii literare, de daruire intru lumina eminesciana a zilelor si noptilor, munca pentru sine si munca pentru altii; in al doilea rand, a reusit a tipari carti ale unor scriitori bucuresteni, a le supune judecatii sale si a celorlalti din preajma sa; in al treilea rand, ne-a reamintit mereu ca suntem intr-o curgere fireasca de Dunari de fapte culturale, ca urmam unor Titani si dupa noi urmeaza altii (se bucura neascuns cand la cenaclu au venit studenti, precum fiul meu de la Teologie, Adrian Grigoriu, student care a si publicat in revista Paradox, sau Daniel D. Marin, calaraseanul student la Fizica, publicat in antologia "Soarele de pe strada noastra”, recent, la randu-i, antologator de poezie douamiista, lansata in iunie 2010 la Bookfest-Bucuresti sau studenti de la Facultatea unde preda discipline de specialitate/ lingvistica etc). Despre aceste faptuiri culturale urmeaza sa se scrie.

R.: A scris Marcel Crihana despre dv? Unde si in ce fel?
F.G.: Despre cele scrise de Florin Grigoriu, Marcel Crihana s-a pronuntat adesea. Prima cronica scrisa am mentionat-o deja. A scris si-n alteimprejurari. A prefatat cartea mea "La judecata florilor" cu un studiu interesant. Mi-a ales texte in antologiile "Ostroave de lumina", - versuri (si el fiind poet) - 1996, "Ce doamna frumoasa este viata" - versuri pentru copii (si el scriind frumoase povestiri si talmaciri biblice pentru copii) - 1997, "Dictando divers" - critica literara, 1997, "Cuminecaturi" - poezie-eseu, 1997; "Intre for si turnul de fildes" - eseuri critice (titlul pe care-l indragea, preferand forul...), "Din lumea lui Don Quijote" - micropoeme (criticul, dar mai ales profesorul, luptandu-se adesea cu morile de vant...)- 1998; "Vanturile, valurile..." - ganduri inchinate lui Eminescu (istoricul literar stiind bine viata si opera eminesciana)- 1999; "Drumurile crucii" - poezie religioasa (o carte a scriitorului Marcel Crihana cu texte religioase nu a aparut inca, dar textele sunt in antologii)- 1999; "Balada cultain literatura romana" (o antologie ce trebuie mereu reeditata!)- 1999; "Soarele de pe strada noastra" - poezii (uneori si pe strada - bulevardul Marcel Crihana se lumina) 2001; "Cand albatrosul isi pierde o pana" - poezie si critica (Scriitorul Marcel Crihana pierzandu-si multe penein luptele cu furtunile vietii); "Proprietarii de visuri" - versuri (si ce mari proprietari de visuri existau si exista - in illo tempore la cenaclul "Perpessicius"!) - 2006; "Car(t)e de foc" - poezii (scriitorului Marcel Crihana ii placeau si jocurile de cuvinte din carele de foc, inclusiv din caruta lui Mos (care nu era mos) Nichifor Cotcariu si din cartile cu foc - inclusiv rachiu, vezi si cartea sa cu anecdote din viata scriitorilor (cred ca mai are doua-trei in manuscris), vezi si titlul revistei: "Paradox" - para de foc a gandirii, jocurile gandirii, taine, ascunzisuri- nu degeaba era si critic literar, cautand tainele nestiute din carti, din vorbe) - 2007...
Marcel Crihana mi-a citat un poem, "Alfabetul", in cartea sa "Exercitii de gramatica", din 1999 si haikuuri in Vers si Poezie, 2003 si poate altunde. Sigur ar fi scris in seria de "Scriitori si cartile lor" (cred ca exista in manuscris cel putin zece viitoare volume cu lucrari despre autori contemporani). N-a fost sa fie sa public cele doua carti proiectate, "Poemele fantanarului" si "Poemele", in editura Perpessicius, pentru care ar fi scris prefete-studiu la fel de interesante ca vorbirile anterioare despre cele scrise.

R.: Dv ati scris despre Marcel Crihana? Ce v-a determinat sa scrieti despre el? Daca ati putea sa scrieti din nou, azi, acelasi articol, ati schimba ceva?
F.G.: Am scris in diferite ocazii, dar mai mult am vorbit si am prezentat cartile dumnealui, pe unde m-au purtat pasii: Lehliu-Gara, Calarasi, Constanta (am fost impreuna si la Malul Marii Negre, invitati ai scriitoarei Magda Vlad, autoarea Inserarilor din flori, dar si la pomenitul Salon al Cartii) Bucuresti, Ramnicu Valcea (am fost impreuna la o sezatoare unde era si Parintele Balasa, cel care ne-a vorbit de neamul maret al dacilor), Viseu de Sus, Iasi, Mogosesti de Iasi, Barlad, Dej, Oradea etc. (peste tot daruind si reviste Paradox). Am scrisin Despre scriitori si carti, din 2003,in cele doua volume de "Tarmuri sfinte romanesti" - antologie, istorie literara din Editura Societatii Scriitorilor Romani, din 2008, in Istoria mea literara in poeme intr-un vers (peste 60 dintre ele date sa fie publicatein revista Paradox, unde au si aparut cateva), in "366 lectii de haiku", din 2009 si in 2010 in antologia inchinata lui Al. Macedonski "impreuna prin cuvinte"- in eseul "Rondelul in revista Amurg Sentimental, cu unele adaugiri lamuritoare", profesorul universitar-doctor in Limba si Literatura Romana Marcel Crihana fiind precum unii dintre criticii si istoricii literari si un poet valoros, cultivand si rondelul, trioletul, balada (o balada si-n antologia de balade citata), poemul in proza etc. Am citat cateva dintre multele rondeluri publicate: Intram in NATO, Pentru Antim Ivireanul (banuiesc, un alt model de carturar roman pentru scriitor), Vremea ranilor ce dor, lumanarea mea aprinsa si la Cimitirul Bellu, unde am lansat cartea la mormantul lui Macedonski, pentru cel care a fost Marcel Crihana, istoric literar, critic, eseist, poet, conducator de cenaclu, de revista, de editura, parinte si sot, roman crestin, iubitor de tot ce naste sub cerul acestei tari minunate, pentru care s-a scris "Umbra lui Mircea. La Cozia", "Doina", "Noi vrem pamant!", "Oltul", "Moldovenii", "Mama", "Dor de Eminescu", de Grigore Alexandrescu, Eminescu, Cosbuc, Goga, Petre Zadnipru, Grigore Vieru, Mihai Prepelita, citand un muntean, doi ardeleni si patru moldoveni, dupa cum profesorul se socotea, mai mult ardelean decat muntean si mai mult moldovean decat ardelean, neuitand, vorba lui Geo Dumitrescu, sa fie roman si sa seimpace cu soarta sa, nedreapta totusi pentru cate avea de desavarsit, de infaptuit. Dar omul gandeste si Dumnezeu hotaraste. Fie Numele Sau laudat! Si Marcel Crihana, ca om, de Dumnezeu de pacate iertat!
Florin Grigoriu
23 iunie 2010